Ai văzut un colier care-ți place, dar parcă l-ai vrea verde-mentă în loc de roz? Sau poate visezi la niște cercei care să se asorteze perfect cu rochia ta preferată? Ei bine, la Gruni, nu doar că visăm cu tine, dar și facem lucrurile să se întâmple! 🧚♀️
Suntem deschiși la idei, propuneri și provocări. Dacă îți dorești ceva personalizat, ceva care nu există (încă) în secțiunea de produse personalizate a magazinul nostru, dar e inspirat de stilul Gruni, scrie-ne! Ne punem creierul, pensula și porțelanul la treabă pentru tine. 🌈
Ce trebuie să știi
Timp de realizare: între 2 și 6 săptămâni, în funcție de complexitate, de dimensiunea obiectului și de volumul de producție pe același tip de masă ceramică — mai exact, în funcție de cât de repede umplem cuptorul.
Prețuri: produsele la comandă sunt cam cu 50% mai scumpe decât cele similare deja disponibile pe site. De ce? Pentru că presupun design special, testări, eșantioane și acea muncă extra-magico-dedicată unui proiect unic, nu unei serii.
Produsele realizate la comandă sau personalizate nu pot fi returnate, conform OUG 34/2014, art. 16, lit. c. Acestea se achită integral în momentul plasării comenzii. Îți mulțumim pentru înțelegere și încredere.
Ca să fim amândoi fericiți
Pentru ca tu să fii pe deplin mulțumit sau mulțumită de produsul pe care îl primești și să nu apară surprize, după plasarea comenzii vom crea o fișă de produs cât mai precisă, care va conține schițe și detalii tehnice explicate clar.
De ce nu facem acest lucru înainte? Pentru că implică muncă, uneori chiar mai multe ore, și credem că această muncă merită să fie remunerată corespunzător.
Poți să ne trimiți referințe — ele sunt apreciate — dar preferăm:
✨ schițe originale,
✨ referințe din alte domenii (modă, arhitectură, natură etc.),
✨sau imagini din portofoliul nostru.
De ce? Pentru că nu folosim materiale și tehnici noi, care nu sunt în stilul și filozofia Gruni, și, mai ales, nu reproducem produse ale altor creatori.
Ce mai trebuie să știi
Nu promitem termene imposibile doar ca să te prindem în plasă — preferăm să fim sinceri și buni, decât rapizi și stresați.
Nu întotdeauna ne putem lua angajamentul de a crea produse la comandă. Uneori volumul de lucru este atât de mare și întins pe atât de multe luni, încât chiar nu ne mai putem asuma alte proiecte. Te rugăm să înțelegi că nu e rea-voință, ci că suntem un atelier mic, cu resurse limitate — dar cu suflet mare. 😊
Așa că, dacă îți face cu ochiul o idee, o schiță sau o dorință de suflet, dă-ne un semn. Scrie-ne pe Instagram, Facebook sau pe e-mailul nostru din pagina de contact.
Suntem aici să-ți modelăm dorințele… quite literally.❤️