⭐️ Livrare gratuită pe teritoriul României pentru comenzile de peste 100 de lei ⭐️ Pentru livrare internaţională vă rugăm să ne contactaţi ⭐️

    The (Delft) Blue Cat – sau cum am făcut upgrade la pisică

    Anul trecut am avut ocazia să lucrez la mai multe proiecte în colaborare cu alți artiști. Unul din ele m-a dus în repetate rânduri până în Țările de Jos, ultima dată în luna august, chiar în perioada în care amenajam și utilam atelierul de ceramică. Vizitele în Limburg au fost mereu de bun augur, am lucrat cu oameni minunați, am învățat enorm și m-am și plimbat puțin, în timpul liber. Printre altele, am vrut să merg la Delft, să văd ultima fabrică de porțelan, The Koninklijke Porceleyne Fles. Și am fost. Și am fost foarte impresionată.

    Pe scurt, istoria fabricilor de porțelan din Delft și al albastrului de Delft începe în sec. XVI când Dutch East India Company importa din China ceai și condimente. Pentru că nu aveau nici pungi din plastic și nici sacoșe de rafie, aduceau produsele în vase (borcane) de porțelan pictate frumos cu scene chinezești. Olandezii s-au bucurat de condimente, dar au apreciat și recipientele pe care le-au copiat rapid.

    Așa au apărut câteva zeci de fabrici în Delft și Rotterdam într-o perioadă relativ scurtă de timp că era boom economic și cerere mare, nu doar pentru borcane din porțelan, ci și pentru vaze de lalele, evident. (Am o poveste și aici, poate pentru o altă ocazie). La început le-au copiat 1:1, însă s-au prins destul de repede că ar putea să înlocuiască scenele pictate cu unele locale și iaca, artă nouă! Au tot schimbat, au adaptat și au rafinat procesul de producție, a apărut și multă concurență prin țările învecinate, iar câteva secole mai târziu au apărut și importurile ieftine din China care au îngropat până și producători români.

    În fine, în 2019, a rămas în picioare o singură fabrică istorică în Delft și în hala ei m-am plimbat liber și m-am uitat cu uimire la cuptoarele lor cât sufrageria mea și la matrițele lor perfecte (până și pe laturile exterioare cu ipsosul lor perfect) și cu cheițele lor perfecte și m-am mai uitat și la pictorul care-ntindea oxid de cobalt pe vase cu încetinitorul că mai mult vorbea cu cine se nimerea (dar sunt sigură că era în fișa postului).


    Mno, long story short, m-am întors acasă și, cum aveam și eu o pisică albastră, am luat-o la o parte și i-am zis: hai, drăguță, să-ți fac un upgrade că doar nu m-am dus degeaba până la Delft și înapoi.

    upgrade la pisică

    Nu mai producem vechea pisică, dar dacă vă place pisica nouă, o puteți comanda la noi pe site, o puteți lua de la atelier (Gheorghe Lazăr 26, în lateralul magazinului Kaufland, de luni până vineri, în intervalul 17-19) sau de la distribuitorii noștri, dacă o au pe stoc.